PUNERE ÎN ABIS II - Raluca

VIAŢĂ - MOARTE - RENAŞTERE

Una dintre cele mai valoroase lecţii pe care mi le-a dat viaţa în ultimul timp este aceea a conştientizării faptului că nimic, dar absolut nimic din ceea ce ni se întâmplă, nu este o simplă „întâmplare”.  Dar ca să ajung să înţeleg şi să-mi însuşesc această lecţie, a fost nevoie de un adevărat cutremur al fiinţei mele, atât de puternic şi profund încât lumea mea s-a făcut praf şi pulbere. Iar eu am murit. Am murit eu, cea care am fost şi am renăscut eu, cea care sunt acum, aceeaşi care am fost şi infinit mai mult decât atât! Metamorfoza aceasta uriaşă, transformarea pe care cutremurul fiinţei mele a produs-o,  este urmarea minunatei mele întâlniri şi despărţiri de Cosmin.

COSMIN este cel mai frumos suflet din Univers pe care eu l-am întâlnit pe pământ. Ne-am (re)întâlnit în Bucegi, sub zodia cerbului şi am fost căsătoriţi aproape cinci ani. Am parcurs alături de el un drum mereu ascendent, când în plin soare, când prin cele mai cumplite bezne, când prin praf, când prin noroaie, când drept şi armonios, când cu cotituri bruşte şi neaşteptate, un drum care, la un anumit moment, a ajuns la o răspântie, iar Cosmin a ales înălţimile ameţitoare ale cerului, şi eu nu am mai putut să-l umez. Drumul lui continuă în cer, al meu, încă, pe pamânt. Cosmin a avut o formă extrem rară de cancer de glandă lacrimală, iar după pierderea ochiului drept, viaţa noastră s-a schimbat cu totul. De fapt, noi ne-am schimbat, în felul în care doar o experienţă limită te poate schimba.

Mulţi l-au cunoscut pe Cosmin ca jurnalist în presa culturală, apoi ca PR. Manager al librăriilor Cărtureşti din Timişoara, unde a dat naştere unor întâmplări frumoase în care a reunit mulţi oameni minunaţi. A fost un om de o efervescenţă continuă, care a dat viaţă unor idei, de multe ori îndrăzneţe, şi a contaminat cu bucuria lui pe mulţi dintre cei care l-au cunoscut sau doar l-au vazut.

A fost cel mai bun pirat din câţi au existat vreodata şi tocmai această ipostază în care destinul l-a pus a generat blogul şi tot proiectul din spatele lui.

           Proiectul Graţie şi Forţă, dar şi acest blog, au pornit de la ideea directorului Centrului Cultural Francez din Timişoara, Eric Baude, de a face ceva în amintirea lui Cosmin. Impulsul lui a generat o idee, iar ideea a devenit un proiect care adună în jurul lui peste 30 de artişti plastici şi oameni de litere (scriitori, editori, jurnalişti, psihologi) din Timişoara, dar nu numai, care au acceptat să privească, plini de seninătate şi lumină o temă considerată tabu: intervalul de trecere dinspre viaţă spre moarte, boala ca formă de investigare şi restructurare a fiinţei, într-un cuvânt, tranziţia de la Aici spre Acolo. Acordul dat unei astfel de provocări e, într-un fel, o formă de exprimare a curajului de trece peste ceea „te face să împietreşti de frică”, te îndeamnă „să te faci că nu vezi” şi să treci mai departe mulţumind că poţi amânat confruntarea.

Blogul va avea o structură mai puţin obişnuită. Curgerea lui nu va fi una firească, din punctul de vedere al cronologiei. Postările care îl vor compune vor fi asemeni pieselor dintr-un puzzle, fiecare suficient sieşi pentru a avea coerenţă şi necesar în economia mai amplă a micii noastre poveşti. Povestea se va spune treptat (într-o ordine ce ţine de raţiunile sufletului) de către mai multe voci.

EU- sunt Raluca, soţia lui Cosmin.

           Toţi cei care participă la acest proiect sunt prieteni şi cunoscuţi care au ales să exprime, în diferite feluri şi forme, experienţa întâlnirii lor cu Cosmin, dar şi a despărţirii.

În niciun caz, povestea care va constitui acest blog nu este una tristă!  Ea nu va fi spusă pentru a stârni lacrimi. Nici furie. Nici revoltă. Nici măcar regrete. Ea va fi spusă numai şi numai pentru a arăta că vindecarea unui om înseamnă cu mult mai mult decât însănătoşirea în plan fizic, şi că dincolo de regăsirea propriei tale fiinţe şi a propriului suflet, nici nu mai contează dacă ramâi pamântean ori nu!