Dumnezeu mi-a şoptit la ureche un poem
îi spuneam să repete unele cuvinte
din cauza circulaţiei nu auzeam sfârşitul versului
câte-o sirenă de salvare bruia armonia lumii mele
Dumnezeu nu avea însă timp
El şoptea şi pleca
am rămas ca un prost privind pe cer dâra
Lui de lumină albastră izbindu-se de dâra
unui avion cu 365 de pasageri
izbindu-se cu putere de dâra mea
neprietenoasă
am înţeles atunci că-ntre moartea mea şi
nemurirea Lui nu-i decât un pas
nu-i decât un popas,
hélas!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu