La început,
când pământul străveziu şi tăcut
se întrupa în tăcerile noastre
şi curgea spre tărâmuri albastre
cu dimineţi nesfârşite de rouă
sferică, limpede, fără de nume,
doar cu pereche în cercul de stea
alunecând
pe orbite de nea,
topind sarea păcatului
în care lumea luminii sticlea...
La început,
de cuvânt înainte,
într-un cosmos de sfere, cuminte,
într-o altfel de ordine,
într-o altfel de stare,
într-o mişcare-ntr-atât interioară
că nu poate fi decât
o altfel de mişcare...
La început numai dragostea unea
lumile,
curate ca lacrima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu