METAMORFOZA- PROIECTE ÎN DOUĂ CUVINTE - Raluca

                                                               

            “ACTUL I ” - EU

Metamorfoza e o temă generoasă pentru fel de fel de speculaţii, ea stârneşte discuţii şi incită la polemici. Nu şi pe copiii de clasa a IV înscrişi la cercul de scriere creativă pe care îl conduc la Palatul Copiilor. Pentru ei cuvântul, atunci când l-am rostit, chiar a sunat nou, interesant şi inedit, iar răspunsul lor spontan la întrebarea mea dacă încercă cineva să “ghiceacă” ce înseamnă, a fost că e înrudit cu metafora. Ceea ce este adevărat, până la un anumit punct.

Cuvântul ne-a ieşit în cale atunci, pentru că noi căutam un titlu potrivit pentru o piesă de teatru pe care ei o scriseseră, o piesă ce urma să fie regizată şi jucată de însăşi autorii ei. Subiectul piesei era propriu vârstei şi universului micilor dramaturgi, iar pentru o primă încercare de producere a unui text dramatic, pot spune că a fost chiar mai bine decât ne aşteptam. Pe scurt, protagonistul, eroul-copil întruchipând ştrengarul prin excelenţă, asistă la un eveniment din natura (prezentat supradimensionat), menit să-i atragă atenţia că lumea e o scenă a miracolelor, şi că întâmplări extraordinare se petrec unde şi când te aştepţi mai puţin. Transformarea unor dezagreabile omizi în frumoşi şi delicaţi fluturi îi arata lui Andrei că e greşit să te iei după aparenţe şi să judeci totul doar după aspect. Lucrurile esenţiale sunt întotdeauna profunde, ele se relevă în timp, doar celui înzestrat cu virtutea răbdării. Acestea sunt câteva învăţăminte pe care copilul le primeşte de la cele trei omizi care se metamorfozează aproape instantaneu, iar el înţelege ceea ce e de înţeles.

Pentru a le fi mai uşor copiilor-actori să îşi înveţe rolurile, am vrut să listez replicile personajelor în diferite culori. Am marcat textul în culorile alese de copii şi am dat comanda print. Cartusul din imprimanta mai avea în rezervor doar culoarea albastră, aleasă de protagonist. Deci doar replicile lui au fost tipărite.


         “ACTUL II “ - EL

Cu o lună înainte de plecarea cea mare, pe când eram la Galaţi pentru unul dintre tratamentele alternative pe care le-a urmat, Cosmin şi-a întocmit o lista cu proiecte pe care voia să le pună în act îndată ce va reveni în librarie. Îl cuprinsese atunci o efervescenţă şi un entuziasm aproape inexplicabile, proiecta în viitor o sumedenie de idei, în plan personal şi profesional şi abia aştepta să revenim acasă pentru a le împlini. Începuse deja corespondenţa cu Oana Pellea, cu care plănuia o lansare a Jurnalului dumneaei, vedea pe strada Mercy un indicator care să marcheze “punctul zero al multiculturalităţii”, aşa cum la Galaţi exista un indicator cu punctul zero al Uniunii Europene şi îşi închipuia multe, multe seri în librărie, construite în jurul unor idei pe care le-a aşezat pe o listă.

 “ACTUL III” – EU şi EL/ NOI

N-am aruncat “hârtiile ratate”, pe care nu se tipăriseră decât replicile albastre ale ştrengarului Andrei. Nu le-am aruncat nu pentru un motiv anume, ci pur şi simplu le-am pus deoparte, pe birou, printre alte multe hârtii însemnate sau albe. Prin nu ştiu ce întâmplare, ele au ajuns din nou în imprimantă.

Proiectele lui Cosmin mi s-au părut prea frumoase ca să nu le dau şansa concretizării. Aşa că am vrut să le listez pe hârtie pentru a le da cuiva care poate, vrea şi ştie cum să le dea viaţă.

Probabil că mesajul e general, probabil el mi se adresează doar mie, cert este că metamorfoza e un proces, el este înrudit cu metafora (aşa cum bine au sesizat copiii de la cercul meu de scriere creativă), iar mai departe, destinul proiectelor şi al personajelor din această piesă rămâne un subiect deschis.

 EPILOG / PROLOG

(A)   – Vai ce creaturi oribile ! Am să vă strivesc cu piciorul!  Vă arăt eu vouă!

(O1) – Stop!

(O2) – Stai!

(O3) – Nu ne lovi!

(A)  –  Ce? Omizile vorbesc?    

(O1) – Desigur, toate vietățile vorbesc!

 (A)   -   Cum să vorbească toate vietăţile!!!!!!!!!! Doar oamenii vorbesc!

(O1)  - Asta o crezi tu şi unii oameni! Voi credeţi că doar prin cuvinte se poate vorbi!

(A)    - Sigur că numai cu cuvinte se poate vorbi! Cum altfel se mai poate?

(O3) - Simplu, prin alte limbaje! Limbajul culorilor, al parfumurilor, al sunetelor!

(O2) – Florile, copacii, ploaia, toată natura vorbeşte!

(O3) – Doar că oamenii nu ne înțeleg, dar uite, tu ai reuşit!  

(O1) -  Dacă eşti atent la susurul unui izvor, îţi poate spune ceva, la fel ciripitul păsărelelor,    bătaia vântului, cântecul ploii! 

(A) –  Cum să-mi spună ceva ploaia..... sau.... vântul!? E o nebunie ce ziceţi voi! Nu se poate, visez! Să-mi dau o palmă ca să mă trezesc!

(O1) – Nu-ți da palme, nu visezi!

(O2) – Totul e real.

(O3) – De ce nu-ți vine să crezi? Ce ți se pare aşa de ciudat? Din moment ce ne înţelegi, înseamna că nimic nu e ciudat !

 (A)  – Cum să nu mi se pară ciudat: stau ca un prost pe o alee în parc şi vorbesc cu trei omizi urâte. E ceva normal aici?

(O1) –  Dacă tot înțelegi ce spunem, hai să vorbim despre noi şi lumea noastră.

(A)   – Niciodată nu mi-au plăcut insectele: muştele bâzâie, țânțarii zumzăie, greierii țârâie enervant, iar voi sunteți nişte urâte!

(O2) – Ştim că muştele bâzâie,țânțarii zumzăie, iar noi suntem urâte, dar, cu toate astea, avem un rost.

(A)  – Nu zău! Şi care-i rostul vostru? Toată ziua ronțăiți frunze!

(O3) – Nu tot ce e urât e inutil. Să ştii că omizile pot fi foarte frumoase.

(O1) – În fiecare omidă se ascunde un fluture. Lucrurile frumoase nu sunt niciodată la vedere. Trebuie să te scufunzi în adâncuri ca să găseşti perle!

(O2) – Trebuie să sapi adânc în mină ca să găseşti diamantele!

(O3) – Aşa trebuie şi să pătrunzi cu privirea într-o omidă, ca să găseşti un fluture!

............................