Nimic…şi nimicul este o mare imensă care-ţi mănâncă sufletul încetul cu încetul…totul e invers. Ne naştem fluturi şi murim omizi pentru că pierdem şanse, învăţăm să uităm şi mai ales, ucidem tot ce e bun, în noi şi în ceilalţi. Trăim atât de mult şi o facem inutil, iar atunci când contează cu adevărat să fim noi ne pierdem în oceanul de interese. Ne naştem fluturi, trăim prin iubire, şi vise, şi poveşti cu zâne şi feţi frumoşi, creştem şi vedem că zânele au uitat să fie zâne şi feţii frumoşi să lupte pentru ele. Vedem în jurul nostru o lume care nu are nimic în comun cu iubirea şi bucuria, iar fiecare zi e la fel şi ne trezim într-o dimineaţă că am uitat să zburăm…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu