OGLINZI PARALELE- Raluca

          După pierderea ochiului, dincolo de motivul care a generat-o şi care continua să existe ca ameninţare permanentă, confruntarea cu strada, cu oamenii, a fost o probă majoră pentru Cosmin. Şi pentru mine. 

            Imediat după operaţie, am aflat că proteza nu va fi o soluţie, cel puţin în următorul an. În cazul lui Cosmin,  protezarea era imposibilă în Europa, pentru că în nicio ţară nu se făceau proteze care să umple întreaga cavitate a orbitei, rămasă goală în urma enucleaţiei. America ar fi fost o şansă, dar proteza nu era, la momentul respectiv, o prioritate. Şi atunci, ce rămânea? Epiteza era o soluţie butaforică şi inestetică. Bandajul-  era o variantă provizorie, cam stridentă, dar mult mai uşor de tolerat, prin faptul că oferea un răspuns convenabil celorlalţi. Iar clapa (de pirat) a fost negată şi refuzată  cu vehemenţă.

            În timp, însă, lucrurile s-au schimbat radical. Acceptarea schimbării a venit treptat, odată cu acceptarea de sine, pentru că, de fapt, teama de stradă şi de ceilalţi nu a fost decât un reflex exterior al neputinţei interioare de acceptare. Identificaţi fiind cu propriul corp, ne raportăm la el ca la întreaga noastră fiinţă, iar pierderea unei părţi din întreg ne creează dezechilibru.

            Imediat după operaţie, atunci când i-a fost dat jos bandajul, Cosmin n-a vrut să ţină în mână o oglindă. Mi-a cerut mie să stau lângă el şi să-i spun „cum arată”. Când doctorul i-a luat jos şi ultimul strat de tifon,  am zâmbit.

-        Nu eşti cu nimic schimbat! Doar ca acum ai un ochi care va sta tot timpul închis!

Pentru mine, într-adevăr nu a fost nicio schimbare, Cosmin era la fel cum îl ştiam, chiar dacă de atunci avea să aibă un ochi mereu închis. Dar, oricât am încercat să-i spun asta, a trebuit să treacă un anumit interval de timp până când el să îşi dea seama că pierderea l-a ajutat să câştige încredere.

Poveştile care urmează sunt etape ale acelui proces de acceptare. Unele sunt povestite de el, altele de mine, iar înşirate cronologic ele ne surprind pe amândoi evoluând. Punctul terminus: Inocenţa copilului, care acceptă viaţa ca pe o manifestare a miraculosului.

***

Date:2008/2/20
Subject:Re:hellohello!
To: Andreea

In ultimele zile am stat mai mult in casa, din cauza bandajului pe care il am mai nou pe fata (radiatiile care mi-au provocat arsuri puternice). Nu se poate sa merg pe strada si sa nu atrag atentia. Ca alternativa, ne-am uitat la  filme piratate de pe net (sunt un pirat cu un domeniu de activitate larg) si ne-am mai ciondanit cand plicitseala era prea mare:)

Azi am intalnit la supermarket doi copii africani (unul mai mic si altul putin mai mare). Fetita mai mica nu s-a abtinut sa strige in gura mare cand m-a vazut, sa ma arate cu degetul si sa ma fixeze neintrerupt mai multe zeci de secunde, iar eu nu m-am abtinut sa nu ma schimonosesc, in asa hal ca fetita a luat-o la fuga :(   Uneori ma lasa nervii :(

(Cosmin)

***

Draga H,

                  Am ridicat azi ochelarii...O alta  mare dezamagire: arata groaznic. Nu-i pot purta. Diferentele dintre lentile sunt atat de mari, ca imi venea sa nici nu ii iau. Una era aproape alba, de mata ce-o facusera, iar cealalta - maro. Dar nu inteleg: tipul stia ca vreau ceva cat mai putin observabil, iar ochelarii astia ii remarci de la 500 de metri...Imi pare rau de banii aruncati pe fereastra. Calin mi i-a dat, insa e ca si cum i-as fi dat de la mine.  Sunt tare necajit. Din casa nu o sa ies fara ochelarii mei negri de soare. Problema e ca deja incepe sa ma supere ochiul sanatos. Atatea sperante imi pusesem in ochelarii astia. :((((((((((((((((((((

(Cosmin)

***

Date:2008/3/16
Subject:vesti din primavara

To: Andreea

De luni am mers la lucru, cu ochelarii de soare pe nas. Nu a fost deloc bine. In ciuda primirii bune de care am avut parte, ma simteam ca un leu in cusca: mergeam dintr-o parte in alta fara sens, ma faceam ca privesc cartile, dar in timpul asta ma gandeam la cu totul altceva, ma baricadam in vestiar si imi stergeam obrajii umeziti.

In fine, marti dimineata s-a repetat povestea si ma gandeam foarte serios la varianta demisiei. Si ca sa fiu impacat ca am facut tot ce am putut, am hotarat de unul singur (strangand tare din dinti) sa imi pun eye-patchul si sa merg in felul asta pe strada, fara Raluca, la serviciu, peste tot. Asa s-a intamplat in cele din urma (privirea inainte, zambetul pe fata, gandul la cei dragi si refuzul de a-mi pasa). Nu am privit nicio fata de om, in afara celor cunoscuti care m-au strigat pe drum sau a colegilor (asta a fost conventia datatoare de curaj). De atunci am mers numai cu eye patchul.

Faze neplacute au mai fost. Alaltaieri, un tip din librarie mi s-a  adresat: „Ce, ai devenit pirat?” (nu-l cunosteam, l-am ignorat).

(Cosmin)

***

Raluca, in schimb, m-a aparat astazi ca un leu. Am mers impreuna la Real, pentru cumparaturi. Fiindca era soare afara, mi-am luat ochelarii de soare si tot asa am intrat si in magazine. Inainte de a iesi din hipermarket, ne-am oprit un pic la Leonardo si cum aveam cosul plin cu alimente, iar intrarea cu cosul in magazin era interzisa, ne-am hotarat sa mergem pe rand. La un moment dat o vad pe Raluca toata rosie de furie, indreptandu-se spre mine ca taifunul. Mi-a zis sa iesim. Pe urma mi-a povestit ca s-a nimerit langa doua vanzatoare care au pus ochii pe mine si au inceput sa comenteze cat de penal si aiurea sunt cu ochelarii de soare inauntru. Raluca s-a abtinut cat s-a abtinut, pana cand nu a mai indurat sa auda cum ma critica si le-a spus de ce port ochelarii de soare. Astea au împietrit si apoi nu mai pridideau cu scuzele.

(Cosmin)

***

            Era o zi călduroasă de duminică. Înainte de a ne întâlni cu familia şi cu prietenii din Arad, am mers, doar eu cu Cosmin, la Mănăstirea Bodrog. Slujba se sfârşise deja, lumea plecase de la Mănăstire. Aproape de locul pe care am parcat noi, a oprit o altă maşină. Au coborât două cupluri tinere, unul dintre ele cu o fetiţă de vreo 3-4 ani. După ţinută, păreau să aibă ca următoare destinaţie după Bodrog, ştrandul. Erau forte gălăgioşi şi o luaseră pe aleea către Mănăstire înaintea noastră. Îi urmam şi noi, la câţiva paşi în spate. La un moment dat, fetiţa a cerut să fie luată în braţe, unul dintre bărbaţi s-a aplecat să o ia pe umeri, moment în care, eu şi Cosmin i-am depăşit.

-        Vezi, tati, azi vin piraţii la biserică, a zis unul dintre bărbaţi şi cu toţii au izbucnit într-un râs strident.

M-am oprit în loc şi i-am privit insistent. Cosmin o luase înainte. S-au oprit şi ei şi au tăcut.

***

În vara lui 2009 ne întorceam de la Vălenii de Munte, unde am fost la unul dintre terapeuţii  găsiţi în paginile Formulei As, de la care Cosmin urma un tratament. A fost un drum lung, obositor şi destul de dezamăgitor.

La întoarcere, trecând pe lângă Haţeg, am oprit la Prislop. Am găsit parcarea Mănăstirii aproape goală, cum de puţine ori ni se întâmplase. Pe drumul spre mormântul Părintelui Arsenie, o măicuţă ne-a spus să intrăm în biserică pentru că unul dintre preoţi binecuvintează pelerinii. Am intrat exact în momentul în care părintele îi miruia pe cei prezenţi şi, pe lângă crucea de mir pe care le-o făcea pe mâini şi frunte, spunea tuturor  câte o vorbă de duh.  Noi, ne-am aşezat în partea dreaptă a altarului, aşteptând să ne vină rândul, cu ochii aţintiţi la icoanele diafane care împodobesc catapeteasma. Chemarea stridentă a preotului ne-a făcut să tresărim. Când ne-am întors privirea spre el, ne făcea semn să ne apropiem.

- Băiete, sper că dacă Dumnezeu ţi-a închis un ochi, ţi l-ai deschis pe cel al minţii! a fost vorba de duh cu care l-a întâmpinat preotul pe Cosmin.

Privirile tuturor s-au întors spre noi. Cosmin a ieşit din Biserică.  Eu aş fi vrut doar să-l întreb pe preot de ce ar face Dumnezeu aşa ceva?

***

Ultima Experienţă

    La Galaţi, în noiembrie 2009, cu o zi înainte de a ne întoarce acasă după o lună petrecută pe malurile Dunării unde am ajuns pentru un tratament de stimulare bioenergetică, am făcut o ultimă plimbare prin oraş. Am parcurs strada Domnească de la un capăt la altul ca într-o plimbare de bun rămas. La final, am intrat în cel mai mare magazin al Galaţiului ca să cumpărăm suveniruri celor dragi. La intrarea în magazin, ne-am întâlnit cu un băiat de vreo 10 ani. El dădea să iasă, noi să intrăm. Surprins de această întâlnire, într-un gest extrem de spontan, drăguţ şi sincer, băiatul a deschis larg uşa, a făcut o reverenţă şi a zis:

-        Poftiţi, domnu’ pirat!

Cosmin i-a mulţumit, l-a mângâiat pe cap şi i-a zâmbit. După expresie, băiatul chiar părea să creadă ca a întâlnit un personaj de film, sau de desen animat

(Raluca)

         M-am simtit relativ putin mai bine si am iesit inainte de pranz prin oras, pe strada Domneasca (bulevardul central - cica e cea mai lunga strada cu tei din Europa). Cladiri frumoase, majoritatea cu influente maure si elene. Mi-a placut locul. La intrare in Winmarkt - magazinul lor cel mai mare - un copil mi-a zis foarte serios, nu in bascalie, la intrare: "poftiti, dle pirat".

 M-am amuzat!

(Cosmin)