ASCENDENT - Diana Harja

Transfuzie de entuziasm

În timp ce priveam cu ochii, ascultam cu urechile şi percepeam cu sufletul interviul cu Cosmin, am simţit o energie extraordinară ce mi-a umplut Fiinţa. L-a început, doar m-a îmbrăţişat, apoi mi-a dat putere, încredere şi forţă...Ce fel de Forţă?... nu ştiu, căci nu m-am întrebat...Poate doar a Iubirii, căci mai apoi s-au conturat cuvinte, gânduri, fapte... ce fără el şi acea transfuzie de entuziasm, nu ar fi fost posibile...Un suflu înalt de inspiraţie s-a revarsat asupra mea şi s-a născut curajul exprimării.

                                         

 De la sensibil la suprasensibil sau

                                                      
                                                                     Ascendent

Privind adânc în tine, aparent spre nimic se naşte percepţia lumii spirituale. Atenţia cunoaşte o nouă orientare: dinspre lumea iluzorie, aparent exterioară, către Sine şi asta, te face să devii descoperitorul  unei dimensiuni interioare  profunde în care te scufunzi şi devii Liniştea, o linişte de fântână... şi devii Tăcerea, tăcerea lui Dumnezeu... O stare pe care nu o găseşti în cotidian, în ţesătura de vorbe şi fapte imediate... Îţi umple sufletul Fiinţei...
Pictezi şi ea se impregneaza în lucrare.Din ea răsare o activitate sufletească  luminoasă, generatoare de forme şi culori...de gânduri vii...

Un dans al sufletului trăit în realitatea suprasensibilă, aflată în spatele lumii senzoriale, un dans al Fiinţei ce se transmite prin inima pictorului, prin Inimă... Şi se aşează mai apoi pe pânză, tuşă după tuşă, culoare după culoare, energie ce coboară în valuri mari, ca apele unui ocean... Chiar este un ocean....de forţe, de fluide ce ne imprejmuiesc şi ne ghidează vieţile...ce ne hrănesc... Subconştient sau supraconştient ?... contează oare?... Un dans al sufletului ce mişcă mâna povestitorului prin culoare, exprimând  ceea ce ochii mari ai Lui,  văzut-au dincolo...

Culoarea şi sufletul  unit cu ea, vibrează .... Forme, linii, culori. În orice gest de expresie artistică trăieşte o mişcare interioară, o zbatere a sufletului. Forme există şi în înalta lume suprasensibilă. Activitatea creatoare este conştientă, dar forţele mobilizatoare sunt în subconştient. Conştienţa obişnuită nu ştie nimic din miile de procese ce au loc în corpul nostru, dar sufletul şi spiritul ştiu şi participă la toate acestea.

Adormite în lumi nepovestite, izvoarele creaţiei se trezesc, se descătuşează şi impulsul de a le lăsa să curgă nestăvilit, este total, imposibil de ocolit. Asemenea naşterii Lumilor, energia curge şuvoi, prin mine, prin voi, pretutindeni în univers... este nevoie doar de o mână sigura, dornică sa transpună în limbaj plastic susurul apelor, şoaptele vânturilor, lumina viselor, sunetul asurzitor al cascadelor...şi mirificul glas nevorbit al entităţilor de Lumină... Povestitor prin culoare ce aşterne impresiile venite din lumi nebănuite...

Simţi  personajele şi comunici cu ele. Prin culoare şi formă le dai viaţă. Cu cât sufletul cuprinde mai multă emoţie, trăire, visare, cu atât vibrează mai mult culoarea pe pânză. Cu atât există mai multă transmisie. Lumea pe care o aducem cu noi la Trezire, este cea care ne înflăcărează când pictăm şi  aşternem pe suportul ales, lumina spirituală a celor visate... Pictăm aşa cum  trăim în nemărginire. Aşadar tot ceea ce aşezăm pe pânză este redarea unei realităţi suprasensibile. Pictura devine o revelare a lumii spirituale. Cotidianul  este atins de suflul spiritului. Nu există doar materie, aşa cum nu există doar spirit. Un plan susţine alt plan. Lumile se intrepătrund. Aerul pe care îl inspir, chiar dacă nu este vizibil, se află chiar în lumea în care răsuflu, trăiesc.

Pentru cei logici există doar molecule şi atomi. Pentru cei foate senzitivi există suflet. Pentru cei care au asezat cei doi poli în echilibru, există ambele aspecte.

Prin arta faci legătura între vizibil şi invizibil, între tărâmul cuvintelor şi cel al necuvintelor. Este dovada nemuririi omului. Descoperim prin ea forţa, forţa acoperită de negura timpurilor, acoperită de văluri de uitare,  forţa ce rămâne în noi veşnic trează, vie, chiar şi după moarte.  Descoperim acel atom luminos, scânteie ce există şi va exista permanent în noi: Iubirea. Goethe vorbeşte despre creaţiile artistului ca despre fapte săvârşite din iubire, în lumina spiritului. Eu cred că eliberarându-ne  spiritul uman  de coaja ego-ului, de interese imediate, ne vom desăvârşi ca fiinţă, învăţând să  acţionăm din iubire. Abia atunci vom putea vorbi despre Omul care îndumnezeieşte materia.

Când spiritul uman sparge coaja adevărului şi ajunge la miez poate vedea ce anume menţine unitatea acestei lumi. Fiecare dintre noi căutăm să construim în interiorul nostru o lume ce corespunde nevoilor noastre spirituale căreia îi este proprie acea armonie după care năzuim. În exteriorul nostru, natura nu creează ceva care să îi convină omului în totalitate. De aceea dorim să recreăm în interiorul nostru lumea.